iarnă afară
rece ca sângele șarpelui negru
încuie ușa pe dinăuntru
privește oglinda
ca pe o soră îmbătrânită
du-ți mâna prin părul încărunțit
gândește-te câtă sănătate încă mai ai
câtă putere
să poți vedea chiar și stelele stinse
s-auzi vântul care n-a bătut
gândește-te ce bucurie
ascunde ninsoarea neîntâmplată
viforul inimii neîntrerupt
știi că prin preajmă răsuflă pământul
în care tu încă n-ai încăput?

afară oamenii caută locuri
unde să râdă necontenit
adună amintiri cât de cât fericite
să-și construiască biografii
trudesc pentru pâinea pe care-o mînâncă
spre a-și hrăni amăgirile lor
iarna-i acoperă
groasă și rece
le umple sângele dar ei nici nu simt
oamenii-s calzi
de nădejdi și de dragoste
tu în oglindă
numai asta o știi