Sorbeam încet o cafea și îmi roteam ochii în jurul camerei, vrând să fixez cu privirea ceva.
Nu știam ce. Deodată privirea mea s-a blocat localizând pe suprafața peretelui un păianjen care explora un teritoriu nou pentru el.
De la distanță părea un reporter palid, căruia nu îi reușise interviul.
Se afla pe un teritoriu străin lui, dar căuta un loc să își construiască casa.
Curajos își folosea picioarele îndreptându-se spre scobitura peretelui, dovedită ulterior neîncăpătoare pentru el.
Rămas la marginea scobiturii din perete, părea un cerșetor însetat să își construiască o casă.
Analizam păianjenul cu privirea, sorbind încet din cafea.
Trăgeam de timp vrând să găsesc ceva să arunc în el.
Nu puteam să știu dacă timpul existenței sale expirase.


Am rămas ca un fraier, ținând în mână pantoful ei roșu cu toc.
A fugit de lângă mine șchiopătând.
Mă uitam după ea neputând să îmi stăpânesc uimirea.
Mă întrebam de ce a fugit, lăsându-mi pe umeri suspinele sale.
Þineam în mână pantoful ei roșu cu toc căutând să îi dau semnificație.
Mă lăsase ca pe un fraier cu pantoful ei în mână și nu știam de ce și pentru ce să o acuz.
Clipele treceau devenind veninoase.
O vedeam cum transversa strada, fugea șchiopătând.
Cu sufletul amar și părăsit, țineam în mână pantoful și nu știam ce să fac.
M-am dus la taraba cu cărți din colțul străzii și am pus pantoful roșu cu toc peste cărți, dându-i o nouă șansă.