Meșterul cu ochi albastru.
Irisul înlăcrimat.
Pe obraz subțire ploaie.
Albastrul cutremurat.

Poate-i s-a născut un fiu
și-a primit din sat solie.
Strigă, tremură de dor,
albastrul de bucurie.
Și au rîs aici, zugravii,
pensulele-au amețit.
Dinții albi opriți în hohot.
Albastrul în alb topit.
Mai departe se-ntrerupe
cerul verii nefirește...
Meșterul nemaivăzut
Ca izvorul s-a pierdut...
Ceru-n ochiul drept lipsește.