eu locuiesc pe strada disperării
aicea fericirea-i interzisă
și tot la fel e și femeia…

singuratatea mi-e unica vecină
m-am pomenit cu ea pe cap
se ține scai că nu mai pot să scap

amantă devotată îmi este insomnia
mă mai înșală câteodată cu coșmarul
în rest pot spune că e fată bună
dacă-ar dispare nopțile cu lună

pe strada mea nu vine niciodată ziua
la toți le spune că a mea e vina...
din viață furios mi-am alungat-o
atuncea când hulpavă mi-a furat lumina

și-acuma menajeră mi-este noaptea
mai mult se ține de poveste
stăm la taifas da nu e bun sfetnic
așa cum din bătrâni se pomenește

cândva și-a amintit de mine și speranța
trecea pe-aici și-a tras cu ochiul
însă degeaba mi-am făcut iluzii
doar se întreba de mi-a venit sorocul

mă vizitează când și când uitarea
e-atat de dulce și amară
c-aș vrea chiar să mă-nsor cu ea
dar orice-aș face nu mă vrea

mai vine uneori și amintirea
mă face să mă simt nătâng
că n-am fost bun mereu mă cicălește
abia aștept să plece ca să plâng

pe strada mea nu-i soare cam demult
destinul mi-a tăiat căldura
orice plantez nimic nu mai răsare
într-un ghiveci aveam o floare
și-acum e înghețată-n lut...