azi îți zugrăvesc zâmbetul pe perete
nu e un perete oarecare
e peretele ce îl privesc în fiece dimineață
când mă trezesc în aceași monotonie
cu aceleași pofte/simțuri/gânduri
blocată în palatul meu de sticlă
ciobit mereu de aceleași enigme obosite
un palat vechi cu trape în parchet
unde-mi negociez prezența în fața lor
a celor care-mi pun eticheta pe dos
și flegmează când îmi rostesc numele
în fine
zâmbetul tău l-am zugrăvit deja
în toată splendoarea sa lascivă
etalat mereu de lumini și umbre
epava sufletului tău înghețat

trei zile-au trecut/trei dimineți de atunci
și parcă zâmbetul a prins viață
stăvilându-și elanul pe perete
și ca toate celelalte dimineți
să fie altele/nu monotone
vorbesc cu tine/tu-mi zâmbești
tu taci/eu tac
aș vrea să-mi vorbești/ești doar un zâmbet
dacă tu taci tac și eu!