Mă dor ochii..
Îi țin însă larg deschisi
Ca să-mi alerge viața pe lentilă
Ca un Bugatti intrat în convulsie.

Mi-a pocnit cuvântul deasupra frunții
Și mi-a tăiat aria lobului frontal între vase
Pe vase nu mai plutea nici o mare,
Pe mare nu mai plutea nici o moluscă.
Atunci m-am întrebat :
La ce te uiti prima dată dimineața?
La soare sau la fereastră ?
E riscant sa excluzi pe una din cealaltă..
Doar o fereastră e prea îngustă pentru genele tale
Și soarele te poate entuziasma pana la explozie.
Ar fi păcat să explodăm de fericire
Mai ales acum, cand am găsit atâtea surse de suferință…
Spuneai ca păcatul descarcă fericire.
Spuneam că…după, se înghesuie suferința înapoi in el
Am zece degete la mâini si nu-mi dau seama
Cu care dintre ele e mai potrivit să te binecuvantez.
Mi-e frica sa dorm langa tine.
S-ar putea sa ma respiri într-o noapte.
Și cel mai frică mi-e să mă privesti dimineața
Fiindcă nu pot înlocui nici măcar fereastra.
E o lume în care zâmbetul meu nu poate ajunge
Pana la cel care, cu capul aplecat, îmi săruta mâna.
E o lume în care lacrimile mele
Nu ajung la cel care poartă haine impermeabile.
De aceea, mă gândesc să dezvelesc cortina de valuri
Și s-o las să se onduiasca in fața scenei…
Poate preludiul ei solitar salvează artiștii,
Poate atingerea ei le stimulează memoria.
Și-asa, umilul « Poate » intră și în adâncul
Regăsirii sentimentului de iubire.
La ce-mi ajută trezirea ta din somn
Și dezmățul cortinei
Cand sunt prea departe să-mi răspund la simțire… ?


Poate mi-ajută ochii..
Căci drăcenia aceea de « Visine » nu-i bună decât pentru orbi.