Și cum umblam eu așa jupuită printre dihanii
nu am observat că s-au schimbat direcții.

Am ajuns cu bine acasă, într-un târziu când luna dospea
în ligheanul cu aluat pentru pâine,

dar nu era casa mea.

Am intrat,
pe pereți arme de vânătoare, piei de vulpi roșii,
pietriș și moloz.

Iubirea noastră era o junglă,
cu liane și mlaștini și eu umblam,

era casa ta.

Deschizând o ușă se închidea alta
și nu erai.

Apoi, ziua nouă cu soare în hamuri, teatrul de vară
acoperit cu licheni.

Ne-am pierdut urma,
dar a rămas focul perpetuu, amorul în regia naturii.





(DRAMATURGIA LUCIOASELOR FUNII, ed. Vinea, București, 2014)