Cât de frumos ești Tu, Dragul meu!
Cine Te iubește, așa cum Te iubesc eu?
Nu mă privi... așa sunt eu,
Negricioasă de felul meu!
Oile pe câmpuri le-am păzit,
Soarele arid al verii m-a înnegrit!

Hai, vino, Iubitul meu,
Acum când iarna a trecut,
Acum când ploaia a încetat,
Flori pe câmp s-au arătat,
Văzduhul s-a împarfumat
Și ca mirul vărsat, ca un balsam,
Sufletul mi-a înmiresmat.

Iată-L, auzi-i glasul Celui Drag,
El se opri la mine în prag:
- Scoală-te, porumbița Mea,
Ce-ai păscut oile pe stâncă,
Vorba ta e dulce, fața ta-i plăcută.
Deschide! Haide, mă ascultă,
Până ziua nu se răcorește,
Până soarele nu asfințește
Și întunericul serii nu se întețește.

Imediat auzind glasul,
Dragului meu, m-am sculat,
Peste tot L-am căutat.
Dar, iată, nu L-am mai aflat...
Sculatu-m-am și în târg am alergat,
Pe ulițe, prin piețe, amănunțit
L-am căutat!
Întâlnitu-m-au străjerii,
Cei ce târgul străjuiesc,
Cei ce la ziduri păzesc.

- N-ați văzut, zic eu,
Pe Dragul sufletului meu?
În ușă a bătut și-a zis:
„Deschide surioară,
Nu Mă lăsa afară!
Capul mi-e plin de roua dimineții
si părul ud de vlaga nopții.
Haina Mi-am dezbrăcat,
Picioarele Mi le-am spălat”.

El mâna pe fereastră mi-a întins,
Inima în mine mi-a aprins,
Iute să-I deschid m-am ridicat,
Din mână mir I-a picurat,
Pe închizătoarea ușii mi-l lăsase,
Dar, când să-I deschid ușa, El plecase.

Iată, sufletu-mi încremenise
Când Cel Drag mie-mi vorbise...
N-ați văzut, zic eu,
Pe Dragul sufletului meu?
Dar, străjerii de-au aflat
Răspuns nu mi-au dat..
Vălul mi l-au luat
Si m-au izbit și m-au lovit
Si tare m-am mâhnit.

Fete din Ierusalim m-au întrebat:
- Tu, cea mai frumoasă-ntre femei,
Ce are iubitul tău mai mult ca alți iubiți,
De inima-ți frămânți?
- Fete din Ierusalim, vă jur,
De-L vedeți pe Dragul meu,
Dați-I de știre,
Că-s bolnavă de iubire.

Iubirea e ca moartea de tare,
Inima aprinsă rău mă doare,
Săgețile ei sunt de foc și nu pier.
Ca flacăra sunt, ca fulgerul din cer
Nici marea nu poate s-o oprească
Nici râurile toate, dragostea s-o potolească.


În țarină un glas de turturea,
Ce cânta pe o rămurea,
Și-un pui de cerb deodat
Și-o gazelă am întrebat...
Ei mi-au răspuns duios și lin:
- Mirele?!... El, mieii și-i paște printre crini,
În grădina Lui plină de trandafiri:
Un paradis de rodii cu fructe dulci aromate,
Cu arbuști ce revarsă miresme minunate,
Mir de nard, șofron și scorțișoară
Trestie mirositoare.


Crini, aloe și tămâie
Lângă un izvor de apă vie,
Cu felurime de copaci ce lăcrimează,
Miruri aromate, ce grădina-i parfumează,
Izvorând din ea miere din fagure și lapte,
Mere dulci, vin și alte feluri de bucate.

Fete din Ierusalim, El e Intâiul
El e alb și rumen, aur curat,
Părul negru-nchis și ondulat!
Ochii Lui sunt porumbei,
Ce trupu-și scaldă-n lapte !
Obrajii trandafiri, strat de ierburi aromate,
Iar buzele la fel ca roșii crini
În mir mirositor scăldate!

Brațele-I de aur, cu topaze-mpodobite,
Pieptul Lui e scut de fildeș
Cu safire împletite!
Totul la El e divin!
Trupul e la fel ca un crin!
Negrăit de dulce-i gura Lui,
Înfățișarea?... mai măreață ca a Cedrului.

Ieșiți fete din Ierusalim
Ca să-L priviți!
Ieșiți fete din Ierusalim
Ca să-L iubiți!
Pe Mirele încoronat
De Maica Lui încununat!
Lângă El stau binecuvântații Lui,
Ce strălucesc ca razele soarelui!
- "Mâncați și beți", va spune El oricui...
Fiți beți de dragoste la nunta Lui!
Răpește-ne, Mire!
Hai, vino și ia-ne pe toți,
Pe pajiștea verde,
la masa de ospăț.
Unde pe acoperișul sălășluirii
Sus, drept steag, stă
“Virtutea Iubirii”.