uneori lumea
e o arcă plină cu suflete
se depărtează de noi până
nu o mai zărim deloc
prin ochii mâloși cu irizări din
crengi de copaci hoinari
irișii peștilor putreziți
și luna acoperită de aburi
bănuț între buze

colindă formele acestea
de inimi coapse căușuri
împiedicându-se în sfârcuri

doar pulberi
și cruste

cerul plin
de guturai

(19 martie 2011)