îmi mai aduc aminte de ea câteodată
de parcă ar fi vioara
ce mă inspiră pe mine
mă naște și mă adoarme
dar pleacă mereu înainte ca eu să mă trezesc

o mai confund cu o altă fată
atunci când îmi upgradează
dubla personalitate
dar mereu uit cine e

i-am zis că are
corp de fildeș
gâtul fin pătat cu buricele degetelor
ce nu lasă urme niciodată
ușoară în greutate
cu coardele castanii și bărbia rotundă
buze mari ce sărută cerul

arcușul ei
mă ucide încet
ca o supradoză de pastile
lăsând impresia că ea e încă aici
o mai aud din când în când cum plânge
de parcă nimeni nu ar ține-o
în brațe
și nimeni nu ar vrea s-o aibă

dar
îmi mai aduc aminte de ea câteodată
de parcă traiește în mine
mă naște, mă adoarme.