Și primăvara ni se dă în rații
Deși vreo lună din iernări trecut-a
Pe chipul nostru adâncește cuta
Și frigul ne stă încă-n respirații.

Femeia rece dragostea pierdut-a
Zăpezile nu ne mai sunt în grații
Și căutăm refugiu în migrații
Căci soarele nu și-a clădit reduta.

Și numai eu, împiedicat de spațiu,
Pe-acest meleag încremenii în loc
Deși și soba a ajuns la sațiu

De-atâtea lemne ce îi tot aloc.
Și de te cheamă David ori Horațiu,
A mele vorbe-s grai de ventriloc.