În pereții gălbui ai cafenelei, s-au îmbibat vocile clienților.
Sunt indiferent la auzul lor și sorb din cafea ținând între degete o țigară.
Leneș, îmi las ochii să se plimbe fără rost prin sudoarea rotocoalelor de fum.
În spațiul sticlos al cafenelei se înghesuie și se iau la trântă semnele tacite.
La masa alăturată, disting o tânără jucându-se cu paiul într-un pahar.
Este absentă dar nu singură, o însoțește siluetele bărbaților care au fost în viața ei.
Geamul cafenelei își trimite transparențapeste mine în timp ce mă foiesc în scaun.
Întreg spațiul se alintă într-o muzică sugesivă și provocatoare.
Sorb din cafea și mă preocupă personajele care stau cu spatele la mine, mai ales cele care stau cu spatele în penumbră.


Doi alcolici tineri se bâlbâie, se poticnesc.
Tabla înmulțirii a luat-o razna.
Totul este afacere, până și durerea este o afacere.
Cei doi tineri îmbibați de alcool se poticnesc vrând să spună lucruri emoționante.
Unul din ei începe să strige și strică totul.
Celălalt își șterge ochii umezi cu batista.
De fapt sunt două voci, sau mai multe;este un el, este un tu, sau un nimeni.
Cei doi tineri îmbibați de alcool, trec dintr-o realitate în alta și fsc un efort să descopere poezia.
Unul din ei uită că este viu.
Celălalt strigă: să trăim! să trăim! să trăim!