au sub umbră cortul pus au din oase și din ochi aprins focul la deochi de stins
trece un nebun priviți până când învinețiți până când încețoșând până -n frigul unui gând
vine cineva și scutură tace trece e amurgul
mărul floarea a căzut câmpiei
pruncul


sunt florii sunt sfinții din deochiul minții spune rugăciune scoate apei apa și ascunde-n poartă scârțâit de soartă vine de lumină Domnul
mărul floarea a iertat câmpiei
omul

umblă taie dunga potrivește din lungime haină nouă la croit
greieri croitori apoi veselie surda lumii iar pe gard
câte stele verzi ori reci sunt ascunse răsărind
mărul floarea a aprins câmpiei
somnul veseliei

dragă frate ori surată nu te-aș mai găti și nici mării nici cărării nu mi-ai mai sosi fiindcă-n pagină și lut surd e numai timpul mut
mărul...



floarea