există mereu moarte
există mereu
există
etc.

dar

cel ce moare nu-i oricine
ci totul
pentru mine
prietenul meu cel mai bun
cel ce râdea dincolo de orice încercam să adun
ca un nebun
înghițind totul ca apoi să diger
formaldehide ori xR/radical din n-'șpe
unde x e dependentă de fapte,
iar R este raza unui salt la pătrat
etc.

dar tu te gândești melancolic
acum
răsfoind paginile fine ale
cărții tale buchisite de date corelate științific, vezi bine
și
la naiba cu tine

inima ta nu pompează sânge, ci neuroni
în locul sufletului tău stă un ochi mare care nu plânge
ci privește atent ca să învețe mai bine
să salveze printr-o moarte alte vieți pe care
nu le știe după lunecușul umbrei,
șoapte și alcool amestecat cu pastile
vieți pe care nu le poate nici măcar prevedea
sau include măcar în ecuația de grad n
atât de străin, de steril
de atâta privit-disecat, privit-disecat, privit-disecat
încât...

(vărs spasmodic în luciul alb-porțelan
vin roșu și crud
plămânii, sângele, coastele, cuvinte ce-aud și n-aud
și apoi din nou beau
să se ducă gustul de cocleală-mbâcsită)

cu cine vorbești?
ai cumva o oglindă înfiptă-n retină?
nu există moarte, iubire
până n-o încerci să vezi cum îți vine!