este vexant, Theia
să fii purtat în brațe ca un fulg
nu ți se pare?

să nu îți vezi urmele în urmă
răsuflarea ta
să nu schimbe monotonia dunelor
iar în față să nu vezi
decât o direcție, cea decretată bună
ca o rezultantă a tuturor
pretențiilor divine

nu, eu nu m-am mulțumit
să guste Altcineva focul pentru mine
să atingă memoria apelor din mine
să asculte materia neagră
sau să inspire otrava mărului
în locul meu
de ce să simtă Altcineva infinitul
numai ca să știu eu de ce
să mă feresc

nu, eu am gustat magma de sub ape
cu tălpile
eu mi-am întins călcâiul
până la dinții incandescenți
să se coacă măr
am ajuns acolo unde cuvintele
nu se roagă ci mușcă din iertare
cum aerul din mărăcini
acolo unde rana sfințește focul
și explodează în materie

de câte ori vorbesc
pereții se îndoaie până se sparg
geamurile în lacrimi
și cerul îmi inundă ochii
am ajuns acolo unde sfinții
mi-au disecat inima să se sature
cu foame și sete de iubire
demonii țin post cu limbile sterpe
lipite de uter
și ochii plini de salivă

apele mi-au învațat mersul înapoi
focul s-a desfăcut într-o mie
ca să merg înainte
se poate coborî mai sus de atât
se poate urca mai jos de atât
copilul meu
este atât de greu încât
atunci când o să îmi sară din brațe
vor ieși cuiele
din încheieturile pământului

o să las în urmă universul demontat
până la mărunțișul
din buzunarele Dumnezeilor