Râd fantasmele impure de dragostea noastră,
căci ea nu există.
Ambiotică, se vestejește într-o mare de absint
toxic pentru zeii de rând.
Îmi înghit păcatul, nimicnicia dulce
Iubite, noi vom dispărea în curând...

Ne strângem oasele albe, lăptoase
și le aruncăm pe cerul negru.
Râd fantasmele de dragostea noastră
agățându-se de a mea beregată.
Iubite, pleacă-ți fruntea în apa albastră...