tu te ascunzi după degetul mic
și scoți capul dintr-o găoace
surâzătoare ori isterică poate
blând-nepăsătoare neagră de somn

desigur nicicând nu ești în adevăr
și-aș vrea să-ți găsesc maladia
care te macină fără s-o cunoști
ceea ce face să trăiești mai departe
micile daruri ce-s de-ajuns să depășească
lungile tale agonii de trădare și dragoste
căci te ierte Domnul totuși
n-ai iubit prea mult

când grima și fardul ți-l ștergi de pe față
bunule arlechin al lui nu există
și scândura rămâne mai goală decât inima
nici atunci nu te regăsesc à rebours. Ceva s-a luat
o dată cu decorul prin care ai trăit
azi sunt prea tânăr să te-nvăț sufletul
și prea scârnav să-nțelegi până la capăt
voluptățile lente de moarte ale trupului singur
asemenea unor călugări budiști am putea
să petrecem vidul nimicul nirvana
și din când în când să ne machiem cu existență
mimând de pildă ceva roz sau pe cineva beat
căci să ierte Domnul pe cel mai sceptic dintre noi
noi care nici măcar coniacul nu ne mai minte.