Universul în care ne întâlnim
este, din ce în ce, mai fragil,
el poate avea de suferit
dacă țipăm unul la altul
sau, dacă un val mai puternic al mării
îi lovește cupola de sticlă.



Așa că, de seara trecuză,
vorbesc cu tine doar în șoaptă.




Azi a plouat,
nu am vorbit deloc,
am avut gura plină
de stropi uriași de ploaie
și tu mi i- ai șters pe toți
cu mâna ta dreaptă
și ai înțeles ce am vrut să îți spun.



Ne uităm sensul pe care îl avem
în această lume
și asta doare.




Azi am închis ferestrele deschise spre libertate,
îmi este frică
și teatrul de păpuși
se joacă exact în distanța
pe care seara o lasă între noi.