Nu-mi mai suport picioarele,
le simt împiedicându-se.
Îmi amortesc gleznele,
îmi scârție genunchi.

Sunt pline de furnici,
ce mișună într-un dans
îmi sug sângele,
îmi beau vitalitatea.

Mă mănâncă,
dintr-un interior, într-un interior.

Rămân doar cu suprafața
si profunzimea se clatină,
într-un delir constant
ce atârnă de-o clipa, două...

Acum, merg în mâini.
Cu capul in jos mătur
tot praful cu părul,
iar trupul îmi zbiară,
vibrând sub durere.