unui poet


E binele prea plin de rău
Și răul este plin de bine.
Te uită, lumea-abia se ține
Și se dărâmă-n jurul tău.

Mă năpădește răul lumii,
Iar binele nu mi se-ntâmplă,
Mă-mpunge un pistol în tâmplă
Și sunt prieten cu nebunii!

Mă minte unul că-s frumos,
Chiar mai frumos decât aș fi.
O știe el... De n-ar mai ști!
Și îmi sfărâmă os cu os...

Și-i binele... atât de bine
Că nu știu răul cum arată.
În jurul meu lumea se-mbată,
Abia-ntr-un fir de se mai ține.

Și ochiul meu, de rău prea plin,
Încearcă binele a-l prinde,
Bețivul încă mă mai minte
Că sunt frumos, că sunt sublim!

Se prăbușește-n jurul meu
O lume-ntreagă, lumea toată
Și nu știu răul cum arată
Când bine crește-n locul său...