Cobor acum, iubito, în marea mea albastră,
Ca într-un ochi sihastru și hâd de căpcăun,
Din stradă îmi apare în colțul de fereastră,
Un cap frumos de fată și nu știu ce să-i spun.

Și-n ceruri ca de vată plutesc în pâlc cocorii
Călătorind degrabă spre continente vechi
Și suntem amândoi cum nu-s pe zare norii,
Străini unul de altul, când ei zboară perechi.

Dar ochii tăi se-ncurcă-n smolitele vedenii
Ce-mi bântuie orașul la ceasul adormit
Și eu sunt un călugăr ce-n rugă și smerenii
Nu și-a găsit răgazul să doarmă liniștit.

Iar azi mă mai încearcă o stranie dorință,
Aceea de-a mă pierde departe de-amândoi
Și cum de n-am putut să fim doar o ființă,
Rămânem deci, frumoaso, înstrăinați în noi.