noaptea grăiește umbre aseară tuna cerul
că prea multă sămânță de căldură adunase în el
fulgerele îngânau lumina vântul
speria copacii câte unul trosnea și se închina pământului
sub trăsnet acum s-a liniștit și e noapte și umbră
cerul a părăsit norii se închină lunii într-un ritual
cadaveric de stele strălucinde e drept
sorii aceia sunt morți doar lumina lor clipește a plânset
gem pe o bucată de somn ce nu vine de-a-ntregul
ațipesc apoi mă scutur de vis ca de apa ploii
un câine ce nu s-a adăpostit
sub liniștea streșinii