Infinitul umilințelor noastre

Soarta neamului meu e scrisă
În zodia umilințelor de secole –
Oceanul Planetar nu mai cunoaște un asemenea destin!
Stele pe cer încă strălucitoare noaptea
Ori cele cu razele stinse demult,
Abia descoperite ieri de astronomi
Cu telescoape modern instalate
În cetățile ruinate ale strămoșilor mei –
n-au mai văzut un asemenea dezastru moral!
Graiul încrustat pe pietrele funerare,
Mucegăite de vreme,
Trădează urmele odiosului pact Ribbentrop-Molotov –
Si-acesta ne impune în mod criminal
Să mai existăm în umilință!
Insula Șerpilor, Cetățile Carpaților –
Fără Bucovina de Nord, fărăț inutul Herța,
Fără valurile însângerate ale Mării Negre,
Fără Transnistria furată, ocupată de cazacii ruși,
Dezbrăcată de grai,
Batjocorită, rusificată –
Toate sunt puse jertfă zile și nopți,
Secole la rând – pe altarul UMILINÞELOR!
Ceastuștele și gopacurile smintite de votcă,
Și generalissimusul Suvorov cu guroiul căscat de balaur, călare
Ce nu ne slăbește din ochi
Cu sabia ridicată de-asupra bătrânului Nistru:
Ce realitate rusească, sinistră!
Amenințător – Suvorov ne-amintește să nu uităm nici o clipă,
Fără nici o schimbare – că existăm pe plaiul UMILINÞELOR!
La noi acasă NACEALNICII nu ne doresc limba țării,
Ne pângăresc tradiția și ne hașurează hărți idioate
Care ne neagă istoria,
Ne mai scriu, împreună cu cozile de topor, cărți păgânești
În care ne murdăresc identitatea și respirația –
Ei sunt aici stăpâni de la începutul
Tuturor UMILINÞELOR NOASTRE!
Pe mormintele părinților mei
Aceștea-și înalță palate,
Slavii își întind piste pentru aeroplane de luptă –
Nici ziua nici noaptea să nu avem liniște,
Să nu putem auzi glasul preotului,
Și-acesta acum – mult subțiat!
Pe-aici Hitler și Stalin ne-au împuțit pământul
Cu mormintele lor –
Strănepoții lui Heghel, Haine, Bethoven și a lui Kant
Strănepoții lui Dostoiievski,
(care-a spus întocmai despre poporul său rus:
“Pe cât va exista Ivan, el totdeauna va ține degetul pe trăgaci!”)
Și ale bărbosului Tolstoi, renumitului Cehov…
S-au spulberat în pământul meu strămoșesc!
Cine va vindeca rănile sângerânde
Ale UMILINÞEI NOASTRE DE SECOLE ? CINE?
Cred că nici Bunul Dumnezeu nu știe
Când aud cum pe-aici se cântă CATIUȘA
Și se dansează HOPACUL și CAZACIOCUL…
Eu strig și întreb
Dar întrebarea mea rămâne în aer,
Neamurile lui “tătuca” Stalin
Și-au construit peste capetele mele
Încă o cetate peste suferințele mele,
Peste umilințele mele…
Sunt fiul acestui pământ
De la naștere și până în clipa care scriu
Aceste pline de tristețe rânduri
Și mai știu că “frații” n-au să-mi facă
Niciodată dreptate,
Dar la ora actuală, știm:
Lumea nu se mai împacă cu UMILINÞA, cu NEDREPTATEA!
Deci am doar DREPTUL DE-A PLÂNGE!
Când mi-or lua și acest drept
Voi aștepta doar mila,
Mila săracă și târzie a lui Dumnezeu!