de un timp mimez viața trăiesc susținut
de cafea alcool și tutun în odaie păianjenii
prind muștele ce-mi alergau pe trup
și trupul mi-e gol de furișarea lor pe piele
dar nici n-aș ucide ucigașii n-aș mai fi
ceea ce sunt un claustrat de bunăvoie
în odaia vis-a-vis cu nebunia torc
motanii de lene eu n-am somn mereu
treaz mi-e lehamite de pat iubesc ligheanul
cu apă dimineața mi-e silă de poezie
îmi îneacă atenția în sonet matematic
scriu numărând descopăr ce e deja cunoscut
prea rar metafore îmi ies din pix
hârtia e tristă o acopăr cu resturile
rămase de la chindiile poeților adevărați
pe care nu îi citește nimeni
din simplul motiv că sunt încă în viață
la noapte îmi va sugruma rațiunea vreo carte
ori un film de groază nu voi muri
tocmai de aceea dimineață mă veți găsi
spânzurat de viață de la un timp
doar mimată