simt căldura în cerul gurii. un bulgăre de nisip din
sahara. mă iei de mână dar mâna ta mă arde ca un
cărbune încins. dacă mă uit la eșarfă îmi ia gâtul
foc. în piept mă frig mii de vulpi argintii.
număr pașii de la un pom la altul. de la umbra
unui stâlp la umbra unui semafor unui anunț publicitar

departe
mașini roșii de pompieri cu girofaruri pornite
în mine
cineva așază fum negru fum alb. cărămizi pentru
o casă vrăjită

totul ia foc
atunci îmi imaginez că ești un peter pan travestit
că aripile tale foșnesc răcoros asemeni celofanului
între palmele bunicii că sânii tăi sunt două minciuni
cu care mi-ai sabotat toate planurile

și n-ar strica să mă scoți din crematoriu printr-o
crăpătură magică tu nu știi cum e să mori din afară
spre înăuntru să-ți simți toate marginile calcinate
tot învelișul plastic topit în nări să ai funingine
în plămâni zgură în stomac negreală
și iubirea e un crematoriu, tu nu știi. nu ai cum.
pe mine mă ard toate gesturile toate mișcările atingerile
mi-e încredibil de spaimă că dincolo de crusta asta
nenorocită ai putea să mă vezi așa cum sunt. și nu

tu nu știi cum e să desenezi pe asfalt bălți și pești
cum e să apeși cu degetul ca să adâncești lumea și
în fața ta să ai un lac o mare un ocean dar apa să
bolborosească dacă te privesc peștii să salute cerul
cu burțile când te ating

habar n-ai cum e să dai vina pe soare ca tâmpita
nu, draga mea, soarele n-are nicio vină. noi ne-am
apropiat prea mult

uneori am impresia că ești peter pan travestit. și
zburăm peste ținuturi reci către păpușile de gheață