razele lunii sculptate-n argint asediau tărâmul
din stele picura solia ținuturilor stinse
la răstimpuri un înger trecea
să vadă dacă toate sunt bune
câte o pană îi cădea uneori în văzul nevăzătorilor
se înfigea în pământ scriind pe limba îngerească
despre colbul ce se desprindea de pe om în somn
lutul i se decojea cu fiecare noapte
și era trist
insomniacul orb citea literele acelea
transcriindu-le în ființă transpirând carnea până la os
și cu oase scria să vadă îngerul că toate sunt bune

la miezul nopții vârcolacii se repezeau către lună
dar se izbeau de zidul luminii
demonii ieșeau din pântecul morții
vampirul venea în chip de Zburător la fecioară
tulburându-i visele
dar de mușcat nu mușcau albeața gâtului
prea multă lumină se reflecta în el
înspăimântat fugea pe fereastra deschisă spre umbre

dimineața venea călare pe rouă ca pe un armăsar
și toate erau bune
cafeaua tihnea aburindă în cană
sărutul iubiților și pași în tot locul
apoi rutina lua locul visului
în amurg de noapte