Febre fără patrie -
trec nourii prin înserări
cu-arome grele de cenușă,
asemeni gândurilor tale …







Convoiul anilor străbate
desculț
pustiul depravării,
carnivorele nisipuri în mișcare
cu numele de societăți comerciale.
Pribeagă ceată de sinistrați,
printre piramide și efemeride rătăcește,
prin serpentine mirosind a ruină viitoare,
convoiul anilor tăi cununat
cu singurătatea pe o strâmtă cărare.





Decapitând la tine-n cuget rozele speranței,
dragonii uraganului îți tatuează
pe obrazul palid cu spini
fața unui cézar înfrânt
de faraonii balcanici
și deslușești
o ploaie de urări de bine la adresa cactușilor:
Mulți ani să-nflorească!





Tăcute febre fără patrie -
trec nourii peste parada
tâmplelor de-onoare-ale prostiei …





Scârbit
de virușii guralivi ai cetății,
nu asculți
decât de glasul tău înjurând în pustiu,
dumnezeind în neștire:
Tăcerea ta, bătrâne, este extrem de grăitoare…





Chipul femeii pe care cândva ai pierdut-o –
se oglindește astăzi – pietrificat –
în ochii de sticlă ai șarpelui cu ochelari,
în cristalul ce sticlește printre arbori
în privirile-animalului nocturn.





Muribundule cu porniri literare,
cimitir ambulant de hârtii și brichete,
între pereții tăi de carne înnoptează
numai flacăra albastră,
numai umbra care te fumează
până la ultimul chiștoc
de insomnie.





Singurătatea-ți locuită
de-amurguri și-aurore,
agonic scutură din aripi arse,
șlefuind
stiletul lirei cu mâna-nsângerată.





Tăcute febre fără patrie -
trec nourii prin înserări
cu-arome grele de cenușă,
asemeni gândurilor tale …