Am cunoscut-o în luna teilor înfloriți, într-o zi în care internetul nu funcționa.
Purta o îmbrăcăminte simplă, feciorelnică.
Mergeam în urma ei lovit de sentimente contradictorii.
Când am ajuns la doi pași distanță de ea, m-am oprit brusc.
Nu vroiam să intru în discuție cu idei gata confecționate.
După două ore, poate din coincidență, ne-am întâlnit în sala de lectură de la bibliotecă.
Eram uniți în fața realității. Ieri în sala de lectură de la bibliotecă, așteptând-o, număram zilele și mi-a dat un rezultat de doi ani de când am cunoscut-o.
Și exact ieri nu a venit.
Azi stau în sala de lectură a bibliotecii de dimineață.
Este luna teilor înfloriți și azi internetul nu a funcționat, dar nici ea nu a venit.
Lângă mine o fată conspectează dintr-o carte.
Facem un schimb de vorbe după care plecăm împreună să culegem instantanee din stradă.







Un parapantist exploata vântul cu parapanta sa.
Făcea cercuri concentrice când urca, când cobora.
De la înălțime vedea totul ca printr-un microscop.
O rândunică care se întorcea din țările calde, obosită de drum se așeză pe parapantă să se odihnească.
Aceasta se dezechilibră și parantistul căzu cu parapanta înfingând-o în pământ.
După câteva ceasuri pe patul de spital parapantistul dădea din mâini vrând să își ia zborul, dar vântul nu îl ajuta.
Continua cu încăpățânare să dea din mâini până când căzu din pat.
Atunci a strigat:-Uraaa! Am aterizat la punct fix.