Orașul bântuit renaște

Sub soarele dimineții

În detalii neglijabile

Static, mort colorat în gri

Îți zgârie retina prin indiferență

Zgomotul cioburilor de sticlă

Aduc normalitatea și bulversează

Liniștea mută.

Locul iși caută fantomele

Întruchipate în oameni

Fețe fără zâmbete

îndreptându-se spre locuri nebănuite

În șir indian cu o cadență asurzitoare.

Un copilă se oprește locului

Caută o mamă, o ființă umană

Bulversează coloana infinită a tăcerii

fantome trec în nepăsare

În orașul tristeții.

Epuizată cade la pământ

Ignorată , indurerată

Nu mai sunt oameni în jur

doar fețe fără speranță.