Poate cândva-ți doreai să fii mereu cu mine,
În anotimp de vară, pierdut într-un alt an,
Când viața mea-ncepuse, să semene cu tine,
Fără să știm că toate, sunt încercări în van.

Ne-am strâns, sub stropi de ploaie fără nori,
Punând între cuvinte, miresme de iubire
Și te-am numit ființă, cu sufletul de flori,
Făcând să plângă timpul, în propiea-i uimire.

Þi-am lăcrimat în palmă, aducerile-aminte,
Și-n păr ți-am așezat, dulci adieri de vânt,
Atingerile tale, pe veci, îmi vor fi sfinte,
Să-ți fie mai usor, când nu știi cine sunt.

Poate-am dorit și eu, la fel de mult ca tine,
Într-o frumoasă vară, din an necunoscut,
Jurându-ți că, prin vise de mână te voi ține,
Păstrându-ți lângă tâmplă, al buzelor sărut.