Nu-mi acoperiți ochii cu întuneric,
acoperiți-i cu lumină!
Vreau să privesc în ochiul lui Dumnezeu;
să-l chem în interiorul sufletului,
cu cerul său cu tot,
să-l simt cum face pași mărunți
și strânge din dinți când nu-i convine.
Zidește mereu cuvântul,
se plimbă ca un necunoscut,
prin locul păcatelor brute,
încercând nu să le ștergă,
ci să îndrepte filonul spre adevăr.
Cu fiecare gest, cu fiecare faptă,
pregătește călătoria din întuneric
spre lumea divină.

Nu-mi acoperiți ochii cu moarte,
vreau să văd plecarea,
în tăcerea luminii.