A fost o iarnă grea și geroasă că au crăpat și țevile de apă.
Simeon, ăla care era ceva rudă cu Petru cel care ascultase cântatul cocoșilor de trei ori.
Ei bine el, Simeon, umbla cu pantofii în mână pentru că își pierduse mănușile.
Când a dat primăvara avea părul lung, semăna cu un sfânt din icoane.
Þinea pe umăr o curea lată de care era prinsă o pușcă.
Stătea la pândă nopțile să prindă câte o vulpe retrasă în vreo vizuină a unui urs golindu-l până dimineață de peștii de pe card.
Ziua Simeon ieșea în oraș făcând cinste la câte o vulpe.
Apoi se retrăgeau într-o cameră din boscheții din parc.
După ce se iubeau, vulpea cu lacrimi în ochi ieșea în fața boscheților și striga de afară: aștept și data viitoare să vii să mă cauți.
Alteori Simeon avea discuții aprige cu câte o vulpe care îl detesta pentru că avea cardul gol.
Într-o zi o vulpe care nu își făcuse testosteronul, începuse să danseze din buric în fața lui Simeon.
Uitându-se la ea, el începu să cânte ca un cocoș.










Linda a plecat în vacanță și mi-a lăsat formele ei voluminoase în custodie.
Când vreau să mă joc îi presez formele voluminoase într-o tigaie.
Nu pun capacul și atunci formele cele mai voluminoase ale Lindei se gâlgâie în tigaie.
Stau pe gândurile mele într-o rână și văd că formele voluminoase lăsate de Linda la mine în custodie am reușit să le deteriorez din joacă.
Fac o paranteză, nu reușesc să fiu echilibrat de câte ori mă joc cu formele unei femei.
Încă e bine! Uneori mai rar, alteori mai des, depinde de ocazie și situație.
Cât timp am orice lângă mine sticla cu whisky, orice discuție umflată.
Ieri Linda s-a întors din vacanță.
Azi ea a venit la mine de la un cabinet de înfrumusețare, însă acesta era închis.