agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-10-05 | |
Uneori cînd timpul ni se scurge de pe oase
și Dumnezeu coboară iertarea într-un Prunc, îmbrățișarea-ți caldă, cu degete ploioase, brăzdează dragoste pe trupul meu de runc. Și-aș vrea să-ți încrestesc pe răsuflare, nu crize apărate de stăpâni crizați, ci dalbe flori răpite din abecedare; Hristos, Iubită, Mamă, Patrie, Carpați tot ce stîrnește astăzi simptomatic rîsul acelorași iloți deprinși cu-nchinăciuni care-au știut cîndva cum sîngele lor curge de jos în sus, pornind de la străbuni, dar au gonit din ei pe Dumnezeu aievea desprins de-asemănarea cu chipul unui zlot, pe care doar în umbra gorunului la Þebea plîngînd o cruce veche să-L mai găsească pot și-odat' cu El nădejdea că prin asemănare, cînd de pe inimi crucea în spate și-ar lua, ar regăsi în truda lor lucoare fățărnicia pe un chip senin dacă ar da. E iarnă și te miri cum cai din ce în ce mai verzi ne zguduie pereții, te strîng pe după umeri, habar te rog să n-ai că sub ferestra casei lucesc știrb epoleții. E ora nopții astăzi și se desprinde iară de prin vecini un fum înnecăcios, deschid încet oblonul și-n plămîni coboară de carne arsă și tămîie greu miros. Suind încet în trista nepăsare vii programați să moară nefiresc, în casele din jur e bucurie mare că pensii scad dar gazul nu-l scumpesc, și tu nu vrei fereastra să o las deschisă, să nu ne-mbrățișeze-n dormitor fabricile morții dimprejur și-o clisă de generații noi înghesuite în cuptor. Privește, spun, ninsoare-acestor semeni neîngropați cum tac, plecînd lucid, cum viața cu încremenirea le-o îngemeni visînd flămînd la viața de dincolo de blid. Fereastra conștiinței închizînd dispare odată cu durerea celorlalți și-a mea, mai bine-ți povestesc tristeți elementare prin care și-ndurarea din tine s-ar afla, și inima-ți rupînd să amăgești pustia înpustiită-ai fi prin tot ce înțelegi; cine te vrea îndrăgostită de nimicnicia distanțelor albastre de care încet te legi? Uneori cînd timpul ni se scurge de pe oase și Dumnezeu coboară iertarea într-un Prunc, îmbrățișarea-ți caldă, cu degete ploioase brăzdează dragostea pe trupul meu de runc.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate