bănuiam că viața e opusul morții
pentru că regele Urukului mi-a arătat cum se împletește cerul în jurul crucii
cum pasul făcut în pământ naște o altă viață
am învățat că nemurirea rămâne un aluat proaspăt de eșec lamentabil
privind oamenii în ochi înveți ce e infernul și că Osiris e numele tău
nu renunțăm la măști
ne ține de cald patima ce strigă din hău la răni deschise
minciuna din bucuria momentului înălțător că ești mai presus de clipa trecutelor lacrimi
și probabil că fac dansul clișeului continuu
deliciul viului rămâne în coaste
sunt idiotul din Panteonul meu
sunt naivul ce-și caută viața murind
sunt pur și simplu un abstract repetat în versuri
o adiere de gol și contur de iubiri
sunt fuga blestemată și un recul al sorții
atinge cuiul morții adâncul din pământ