Se prăbușește frunza obosită
De friguri adunate în nervură,
Covorul galben parcă nu se-ndură
Să fie haină pentru noua pită.

Rugina de sub brume stă pe gură
Iar printre buze limba e vrăjită
De izul de gutuie și agită
Valuri de cute arse pe figură.

Mai trece-un timp, s-a dus încă o vară,
Păreri de rău se trag înspre semințe,
Speranța se-odihnește într-o gară

Purtând la sân blesteme și credințe.
E toamnă iar și lumea toată-i goală,
Tristețile îmbracă strai de gală.