Te-aș fi iubit cum numai eu mai știu,
Dar sunt neisprăvit, sunt damblagiu,
Mă-mpiedic și mai cad, mă mai ridic
Și mă hrănesc cu vise din nimic.

Iar mi se rupe apa în fâșii
Pe buzele-mi crăpate și pustii,
Saliva mea cuvintele îneacă,
Cuvintele cu gust de piatră seacă.

Te-aș fi urât cum nu am învățat,
Cu blestemul în vorbe strecurat,
Dar nu știu farmecul să-mi țin
Și mă hrănesc cu vise din puțin.

Te uită, mi se frânge apa toată
Pe gura mea nevrednică și moartă
Și limba mea cuvintele sugrumă,
Cuvintele cu gust de mătrăgună.

Dar peste apă, tot rămân cuvinte
Și eu mă-nchid în ele mai cuminte,
Așa neisprăvit și damblagiu.
Te-aș fi iubit cum numai eu mai știu...