Iubito, ochiul meu te pierde,
Cuvintele-mi vorbesc tăceri,
Îmi crește-n trup cămașa verde,
Pădurea altei primăveri.

Dar îmi abundă-n creier negru,
Un negru cum n-a fost cândva,
Înveșmântând calul funebru
Cu tot cu herghelia sa.

Și mă jupoaie de veșminte
Un vânt străin și-mpotrivit,
Tăcerile-mi ucid cuvinte
Și mă mai mir că n-am murit.

Iubito, ochiul meu te scapă,
Cuvintele le-am risipit
Și-n trup, cămașa verde crapă,
Iar drumul meu l-am rătăcit.