Să pot citi fiecare cută a frunții,
să-ți duc în deșert neliniștea și frigul,
apoi să te retragi în tăcerea mângâierii
unde se varsă gândul în lumină
și chinurile nedrepte în iertare.

Să îmbraci adevărul de sărbătoare
și să-l dăruiești întreg
iar apoi să te hulească toți,
pentru că nu te-ai ridicat deasupra
în criza de identitate.

Să zdrobești capul șarpelui
privind fascinat către lupul alb,
iată drumul pe care-l caut
și nu mi se arată.