M-am întâlnit întâmplător pe scara care duce la etajul casei cu un cadavru de hârtie.
Așa am aflat că sunt treisprezece cadavre de hârtie care umblă prin casă.
Baaa, mai mult, am descoperit în dulapul cu haine un schelet.
Era într-o miercuri și nu le-am mai văzut decât peste o săptămână.
Mi-au spus că ies să se plimbe prin casă numai dimineața.
Mă zgribuleam în fața laptopului într-o pasivă așteptare a unor fraze prin care să îmi exprim compasiunea față de cadavrele de hârtie.
Nici acum nu știu dacă scheletul din dulap este rudă cu cadavrele de hârtie.
Cred că le ține moartea departe de cuvinte poetice.
Azi dimineață toate cele treisprezece cadavre de hârtie dormeau pe sc ările care urcă la etajul casei.
Îmi păreau niște iezi care mușcau din scări.











Afară plouă torențial și ploaia îmi sparge geamurile dorinței mele de a ieșii afară să mă plimb.
Și dacă am știut de ce vreau să ies afară din casă, cu fiecare oră care trece ncep să uit de ce.
Tavanul camerei se crapă supurând de gândurile mele.
În cameră nu plouă niciodată și printre cărțile din bibliotecă prind viață cadavrele de hârtie.
Camera se umple cu cadavre de hârtie pe care le văd ca pe niște holograme.
Nu trece mult și mă obișnuiesc să violez cuvinte pe care le folosesc să conturez cadavre de hârtie.
Ele se înmulțesc purtând pe piept semne încâlcite ale violului vizual.
Toate cadavrele de hârtie
încep să danseze prin casă pe muzica unui burghiu electric folosit de un vecin.
Eu deschid laptopul și rămân lângă el ca un prieten vechi.