e una din diminețile în care ai chef să îl suni pe șefu

să-i spui că ți-e rău

că ai o treabă urgentă și atât de tristă încât

nu poți intra în detalii

închizi apoi și-ți vine să râzi singur

că uite - la ușa ta a parcat déjà un sabot olandez

de dimensiunile unei cămile

la fel de burtos ca una

la fel de tăcut

îți iei măsuri de precauție și un copil alături

suficient de mare încât să știe că

trebuie să se urce în sabot ca ceva să se-ntâmple

suficient de mic încât să nu i se pară nimic ciudat la afacerea asta

sabotul strălucește albastru

și pornește cu salturi de cangur peste

stâlpii de telegraf

și uite cum lumea e mică și orizontul aproape

acum ai nevoie de mâna unui copil

în caz că amețești

sabotul se-aprinde ca un neon

la lumina lui oamenii se-mbujorează

aproape că poți vedea ceva strălucind

în interior ar putea fi o inimă

care-ți devine atât de aproape încât închizi ochii

și taci alături de sabotul care saltă

peste betoane peste mirare peste asfaltul

deasupra căruia se întinde

plasa de elastice țesute strâns

e prima dată când o vezi

și te miri cum acolo sus

lucrurile sunt mai clare

și te miri că semeni al naibi de tare

cu copilul acela din poveste

care locuia singur pe o planetă

și-atunci îți ridici privirea

căutând alți copii

și saboții lor

până la urmă e o zi de miercuri

și orice e posibil