mă îndrept spre nicăieri
pășind pe nisipul plajei
bătătorit de valurile reci
ca întotdeauna gazdă primitoare

acceptă pașii mei greoi cu ghete soldățești
și ai pescărușilor ce nu găsesc văzduhul
cu aceeași amabilă tăcere înghețată

urmele pescărușilor par a fi rândurile
unei ultime scrisori de dor
și durere

dorul zborului spre poarta curcubeului
durerea aripilor frânte
niciodată odihnite pe catarg

neputința transformată
din visare în adevăr

cuvintele cuneiforme
amorțite în singurătate
mă îndeamnă să mă-ndrept spre dig

soarele amurgului tomnatic
sfințește ultima mea dorință
vreau lumină