dricul Irinei trece pe sub geamul meu
copiii și femeile alergă dinainte
să arunce flori de iaurt. o, dar chipul lui
crește adânc în moarte și ochiul lui
absoarbe tot drumul tăcerii. acum
se vorbește despre el răspicat și blând
și cearceafurile nesuportându-i greutatea
brusc se întorc pe cer ca niște păsări.
dricul Irinei înaintează pe bulevard ca
un șarpe și cu mânie se oprește
în intersecții și nici o furtună nu-l
întoarce acasă. într-un raft frigorific
de supermarket trupul lui curge pe gheață.
femeile vin și-l sărută prin geamul
care îl păzește ca pe o operă de artă.