Zăpezi ca astea ticălos de mari
N-am mai văzut prin lume întâmplate
Atâta alb pe aripi cum să cari
Și-atâția sloi de grea singurătate

Cum să te-ngroape de la cer la cer
Nămeții bucuriilor trecute
Când visele ca fulgii tineri pier
De mult nemaivroind să te sărute

Degeaba-mpingi cărări printre ninsori
Degeaba-ți urci privirea la fereastră
Că undeva-n troiene lungi de nori
S-a-mpotmolit adânc speranța noastră

De-a mai ieși cândva la vreun liman
Cu ochi senini și dor de primăvară
Scăpați din al zăpezii-nalt ocean
Și renăscuți din el a doua oară...

Oh, de-am putea ca fulgii năpustiți
Să astupăm vicleana lume mare
Și-o alta neștiută de părinți
Să construim cu albul din ninsoare.