Þi-am așezat cu gingășie ființa pe un piedestal
O viață am tot așteptat pe o femeie cum ești tu
Am vrut să urc cât mai spre tine din întunericu-mi bental
Dar am căzut iar în’n adâncuri când m-ai oprit spunându-mi “Nu”

Te-am posedat o veșnicie în ce a fost o clipă scurtă
Și am mai stat o veșnicie vrând să fiu sigur că ești tu
Crezând că-n fine zei’n ceruri se-nduplecă și mă ascultă
Cand excedată de-al meu patos, tu ai ales și mi-ai spus “Nu”

Pacea pe veci nu mai există, e numai gândul meu spre tine
Trăiesc o viată părăsită, mă tot gândesc ce mai faci tu
Dar nu mai pot să mai aud, răsună permanent în mine
Cuvântul tău fără recurs, clamarea ta că “Nu” e “Nu”