Ora cinci dimineața,
camera plină de sticle,
scrum și chiștoace.



În mijlocul ei,
stând la o masă,
eu și cu tavi
ne sorbeam îndelung
ceaiul
din căni aburinde,
ca pe o tăcere
neagră și amară.



Animate de vânt,
la intrare,
pendulau în ritm
de muzică rock
cheile.



Sus, pe un perete,
soarele zilei de ieri,
în mână cu o chitară,
dădea glas
din corzile sale de bass
celei de mâine.



Sub el,
umbre de melomani
imortalizându-i lumina
în ipostaze efemere.



Alături,
un casetofon electronika
și din el
o voce răgușită
îmbărbătându-ne


și atunci unul din noi
se ridica în picioare
și făcea un pas înainte,
încercând să rămână la înălțime.