vând tinerețea din orizontul trupului tău
nelocuit de bărbat
și cumpăr o piele nouă neatinsă de priviri
să-mi acopăr oasele murdărite de timp

în ochiul nevăzător
culorile mor de frumusețe
tu împletești tâmple în serile întâmplate
eu scriu cu degetul pe pământ despre acel demult
în care îți era capul doar la cuvinte iar femeile nu te mai interesau
dacă nu aveau trupurile acoperite cu litere și cutremurare
iar vinerile se ascundeau în pământ

în urechea dreaptă crescuseră două ziduri inegale care adăposteau
cuvintele smulse cu forța din urletul unui ins cu scaun la cap
pe care l-am cunoscut la marginea aerului
însă zidurile nu au învățat să stea în picioare
sunt drepte dar nu se pot ține de gleznele tale
și din cauza sânilor plini de alb
și a loviturilor enervante din stânga
nu se pot menține
cad

restul zilelor nu sunt numerotate cu litere
în fond cine m-ar putea acuza că le trec cu vederea
poate doar un tâmpit ar putea crede că eu m-am născut dintr-un singur pântec de noapte
travaliul mamei mele a umplut zilnicul de urlet
și doar atunci primea vizite de la tata
doar atunci își auzea sânii ciocnindu-se
vedea că sunt doi
două ziduri
unul care urla să iasă și tata
cu un buchet de flori în mână