agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-03-17 | |
Era mijloc de toamnă,
trăiam intens singurătatea, când mi-ai cerut prietenia, iar eu ți-am dat-o, fără să stau mult pe gânduri, deși nu știam nimic despre tine, până nu am văzut filmul cu desene animate în care o aripată mică și fără zbor se-ndrăgostea, rând pe rând, de toți și de toate; mă uitam la ea cum fugea cu pași mărunți când încolo, când încoace, apăsând pe butonul albastru îmi place, îmi place, îmi place, mă uitam la ea și mă minunam de tot ceea ce i se întâmplă … În ăst timp, dincolo de ecranul de sticlă, umbra ei, înzestrată la cap cu o ventuză, se lungea nevăzută spre pieptul aproapelui său, se lungea cu gândul să i se lipească visătoare de inimă într-un sărut franțuzesc, se lungea nefiresc de mult, ca o târâtoare, preocupată să-i sterilizeze la timp toate rănile, să i le distribuie apoi pentru nimic pe câmpul de pixeli prin lume, să socializeze pe marginea lor până își aude ecoul… Era sfârșit de an, trăiam intens singurătatea, în timp ce tu alergai prin oraș după prieteni, notari și avocați să te rezolve cu documentele necesare pentru divorț (cel puțin asta îmi spuneai mie), apoi te întorceai , însoțită de umbrele lor , habar nu am pentru ce, eu te-așteptam în prag, gata de plecare, mă uitam la voi și mă minunam de tot ceea ce ți se întâmplă dincolo de vizorul transparent și rece de sticlă; până la urmă, ți-am întredeschis ușa, iar tu ai dat cu ea de perete și mi-ai intrat cu spatele în casă, trăgând după tine tot circul tău ambulant. Cele câteva zile și nopți de decembrie s-au făcut țăndări într-o clipită. Tu zâmbeai – goală pe dinăuntru – și păreai fericită. Eu am rămas în prag să sprijin peretele, să nu cadă, mă uitam la tine și mă minunam de tot ceea ce mi se întâmplă dincoace de vizorul transparent și rece de sticlă; urma să plec în concediu din piesa ta ieftină de teatru și să-mi petrec sărbătorile alături de-ai mei; oricum, cererea era deja depusă demult. ora publicării pe site: 04:32
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate