n-am putut să mai stau din senin
m-a apucat așa un dor ciudat de mine
c-a trebuit să plec și să mă caut
odată ajuns am uitat de toate
de criză singurătate chiar ziua de mâine
mi-am lăsat mașina la poartă
ceasul și statusul social la vedere pe bord
m-am luat de mână nerăbdător
și fără nicio frică de câini
am pornit-o așa ca un nebun în susul uliței
acum asfaltată
că nu mai simți mângâierea strămoșilor
în praful fierbinte de sub tălpi
și mirosul reavăn de cer
după fiecare ploaie trimisă de zeu

la fel ca dante las în urmă orice speranță
iluziile din vecini ori cele în ie și fotă
poveștile cu stafii și baba hârca
chiar visele adormite sub lampă
și casa dărăpănată a babei ioana
pe nea mielache la fel de beat
care tocmai pleacă cu halăul la pescuit
trec pe lângă dudul din care cu greu cobor
murdar pe față plin de zgârieturi și sătul
de atâta frunză pentru gândaci
să mai țeasă tușa tișlaifere la război
mă opresc un pic sub salcâmul care
făcea cele mai frumoase ouă de cioară
cât să deslușesc limbile clopotului
dacă dascălul mai și toacă e sărbătoare
altfel sigur a mai murit careva
din cimitir tata și toți ai mei îmi fac cu mâna
ca o chemare sau habar nu am ce-or vrea
intru un pic în poiana bisericii unde
am găsit curca lu’ popa ilie și-am dat-o
cu ouă cu tot pe cea mai cruntă bătaie
iar duminica se aduna satul la horă
na că niște puști ai cui or fi s-au găsit
tocmai acum să joace bobic
doamne nu nimeream deloc mandra

cu inima-n palmă mă apropii de zăvoi
uite și pluta din vârful căreia plonjam în ochi
nu mai rezist îmi scot tricoul
și așa gol goluț pe dinăuntru
mă arunc din nou copil chiar în vâltoare
deschid ochii și înot pe sub apă
ca un cercetaș inamic în recunoaștere
unde or fi vardiștii de-altădată
nisipul e la locul lui și pietrele
malurile cam aceleași
poate un pic mai scunde și mai știrbe
cu inocența parcă e ceva în neregulă
și gheața asta din șira spinării
dar mă las așa în voia apei
cât să mă spele gârla de mine
nu mă tem or să mă prindă la stăvilar
înot voinicește înot printre amintiri
ca pruncu-n lichidul amniotic
ce bine că mai am cordonul ombilical
îmi vine-așa să strig mamă
dar nu pot simt că încep să mă sufoc
a curs atâta apă pe dâmbovița încât
chiar să nu mă mai recunoască

norocul mă scoate totuși la mal
ca de fiecare dată
când mă aruncă viața în valuri
nu s-au schimbat prea multe
aproape toate-s cam la fel... la fel
dar parcă nu știu ce să spun nu e ceva
ceva anume foarte foarte important
lipsește lipsește doar copilăria mea