când dormi se aud doar inimile
oriunde m-aș muta în casă lângă ceas te simt
cel mai bine
dacă somnul nu te-ar întoarce pe dos
ai rămâne din nou însărcinată

chiar și aerul obosește
se așază pe lucruri dezechilibrându-le
nu poți face nimic să împiedici deznodământul
galbenul ce ne cuprinde din interior
în ritm de frunze

prima adiere ne va purta la întâmplare
printre mâini ce ne vor potrivi limbile
ne vom trezi ca și cum am avea ceva de prins
deși nu știm niciodată cine pune ceasul să sune

poate acum îmi vei înțelege insomniile
am fost copilul pe care părinții nu l-au trimis
niciodată-n excursii
întotdeauna diminețile aduceau
plecările celorlalți

de câte ori n-am renovat din cauza aceasta
am ridicat pereți mai groși
am dărâmat ferestre și uși
târziu am înțeles că singurătate e numai atunci
când nu aud inima cum îți bate