dacă ai fost învățată să exiști
cu lacrimile despletite
de ce viul din mine este încă al tău
și nu găsesc tăcerea la discreție
de ce ne aruncăm din noi
după ora 22
fără să ne degustăm glasurile
până la sânge

îmi cerșesc venele aer
de când am început să cresc în tine
ziduri
tu sapi în pieptul meu trecuturi
iar cuvintele se ciocnesc
ca niște tâmpite
în colțurile buzelor

o noapte cu marginile ascuțite
a turtit zidurile atât de mult
încât le-ai prins cu amândouă mâinile
iar culorile ti se scurgeau printre
degete

de frică
ai desfăcut un borcan de cuvinte

ale altuia

și ai început să înfuleci fără măsură
spaimele
glasurile
învierile

și țipetele mele